
Programul de filme
Slide 1 din 3: Programul de filme
Educație prin film, pentru o generație care învață să privească lumea altfel.
Astra Film Junior este cel mai amplu program de educație prin film documentar din România. Din 2007, aduce în sălile de cinema povești adevărate din toate colțurile lumii, gândite să-i provoace pe copii și adolescenți să gândească, să simtă și să întrebe mai mult.
Programul este construit pe trei grupe de vârstă — 6+, 11+ și 15+ — astfel încât fiecare copil să întâlnească filme potrivite etapei lui de dezvoltare. După proiecții, experiența continuă cu discuții moderate de specialiști, ateliere de creație, scriere și film, precum și concursul de bandă desenată, toate gândite să transforme o simplă vizionare într-o lecție despre curiozitate, empatie și gândire critică.
An de an, zeci de mii de elevi din Sibiu și din toată țara trec pragul sălilor de cinema prin acest program, făcând din Astra Film Junior una dintre cele mai mari experiențe educaționale prin cultură din România. Ajuns la a 18-a ediție, programul rămâne fidel aceleiași misiuni: să arate copiilor că lumea reală poate fi la fel de captivantă ca orice poveste inventată.
Filme pentru copii 6+
Povești adevărate spuse pe înțelesul celor mici, cu personaje curioase și aventuri care inspiră.
Filme pentru copii 11+
Filme care deschid discuții despre prietenie, familie și lumea din jur, potrivite pentru ciclul gimnazial.
Programe pentru teen 15+
Filme, dezbateri, ateliere Funky Citizens și spectacol de teatru — programul pentru liceeni trece dincolo de sala de proiecție.
Filme pentru copii 6+
Povești adevărate spuse pe înțelesul celor mici, cu personaje curioase și aventuri care inspiră.
Filme pentru copii 11+
Filme care deschid discuții despre prietenie, familie și lumea din jur, potrivite pentru ciclul gimnazial.
Programe pentru teen 15+
Filme, dezbateri, ateliere Funky Citizens și spectacol de teatru — programul pentru liceeni trece dincolo de sala de proiecție.
Concurs de bandă desenată
Șase Casete, O Poveste!
Copiii devin mici regizori: pornesc de la filmele văzute la Astra Film Junior și spun o poveste originală într-un storyboard desenat pe hârtie.
Înscrierile sunt deschise până pe27 oct. 2026
Înscrierile se fac prin școală, de către profesor. Votul e deschis oricui.
0–IV
clase eligibile
1 elev
pentru fiecare lucrare
A3
o pagină · 6 cadrane
27 oct.
termen de înscriere
Lucrări publicate
Fiecare lucrare devine parte din expoziția online
După validare, lucrările sunt publicate în galeria concursului. Părinții, colegii și publicul le pot descoperi și vota fără cont.
Visuri Mari · Clasa a IV-a
OANA MOHOR VEȘTEMEAN
OANA MOHOR VEȘTEMEAN · Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu
Visuri Mari · Clasa a IV-a
ANDREI CORMOȘ
ANDREI CORMOȘ · Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu
Visuri Mari · Clasa a IV-a
ISABELA STOIA
ISABELA STOIA · Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu
Visuri Mari · Clasa a IV-a
MELISSA PUTUCA
MELISSA PUTUCA · Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu
Pentru profesori și grupuri organizate
Vii cu clasa. Alegi proiecția din programul pe grupe de vârstă, rezervi într-o singură comandă locurile întregului grup, înscrii lucrările elevilor la concurs și descarci adeverința ta de participare din cont.
Programul pe grupe de vârstă
Filme selectate pentru ciclul primar (6+), gimnazial (11+) și liceal (15+), cu ora, sala și durata fiecărei proiecții.
Vezi programulAcces și bilete
Biletul de elev costă 15 lei, iar elevii cu bursă socială sau cu CES intră gratuit. Biletele de însoțitor se generează automat, după mărimea grupului.
Vezi regulile de accesÎnscrie lucrările clasei la concurs
Lucrările pentru concursul de benzi desenate se înscriu exclusiv online. Doar cadrul didactic poate înscrie o lucrare, câte o lucrare pentru fiecare elev.
Înscrie o lucrareAdeverințe de participare
După ce echipa Astra Film Junior confirmă participarea ta, soliciți adeverința din contul de profesor. Primești un e-mail când PDF-ul este gata pentru descărcare.
Vezi adeverințele


