Un dialog intim dintre fiică și tată, un poet libanez în vârstă de 83 de ani, aflat la finalul vieții. Filmul participativ ridică întrebări esențiale despre relevanța artei în vremuri de criză: trebuie poezia să fie politică, sau își poate păstra forța în formele ei tradiționale? Încercând să se apropie de tatăl său prin scris, autoarea deschide și o dezbatere despre creația conservativă, bazată pe rime și reguli stricte, versus expresia liberă, prozaică. Vizual, documentarul alternează cadre lungi și sobre din apartamentul tatălui, cu imagini surprinse pe străzile Libanului văzute prin geam, creând o paralelă subtilă între interior și exterior, artă și politică, intimitate și istorie colectivă.