Filmul ne apropie de perspectiva trăirilor unui bătrân cubanez izolat în mlaștinile Zapata si devine un poem vizual despre supraviețuire și apartenență. Într-o secvență hipnotică în alb-negru — reminiscentă de Embrace of the Serpent sau cadrele lente ale lui Tarr Béla — Landi vânează crocodili cu mâinile goale în mlaștina copleșitoare, în timp ce un radio zgomotos transmite știri despre pandemia de COVID-19, oferind un reper temporal tulburător.  Clipurile picturale și cadrele prelungi, concentrate pe detalii tactile și sunete diegetice dense, scot în evidență absurdul unei existențe sisifice, supusă forțelor naturii și izolării. A doua jumătate a filmului este centrată pe Mercedes, nevasta lui, și prezintă viața ei marcată de îngrijirea fiului autist, într-o așteptare godotică.