Un ursuleț de pluș se plimbă cu bicicleta, se dă în leagăn, vorbește la telefon cu mama, merge la terapeut și la un date, dar mai ales e înduioșător de trist. Regizoarea își documentează depresia într-un film experimental și creativ în care face un transfer de personalitate, împrumutându-i unei jucării emblematice a copilăriei vocea și emoțiile ei și punându-l în situații cât mai umane. Atingând tema eutanasiei asistate și cu o atenție specială acordată decupajului și detaliilor, filmul încearcă să răspundă la întrebarea – viața chiar merită trăită?