Centrul Astra Film
Ro / En

                                                              

Astra Film Festival

Despre ciocnirea între civilizații, la AF Cinema

Despre ciocnirea între civilizații, cu cărțile pe față! - Dybbuk. Povestea sufletului călător” la Astra Film Cinema!

Pentru locuitorii unui orășel din inima Ucrainei, miile de evrei care cântă și se roagă la un loc, care invocă duhurile morților și saltă de bucurie, exact la fel cum o fac la ei acasă, nu numai că șochează, dar și readuc la suprafață un trecut zbuciumat.

Filmul Dybbuk. Povestea sufletului călător (regia Krzysztof Kopczynski), ce va fi proiectat joi, 23 februarie, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema, urmărește pelerinajul anual al evreilor în orașul Uman care naște de fiecare dată tensiuni între cele două popoare. O cruce imensă cu Iisus răstignit montată fix în locul pelerinajului îi pune la încercare atât pe localnici, cât și pe evrei.

Discordia dintre ucrainieni și evrei în Uman, datează de secole bune, principalul motiv fiind diferențele de nivel de trai. Evreii erau cei care dețineau pământurile, astfel că, în repetate rânduri, de-a lungul istoriei, cazacii s-au răzvrătit împotriva lor. Peste 55.000 de evrei au fost uciși pentru o Ucraină independentă! Autorii acestor crime în masă au devenit eroi naționali, iar memoria lor este elogiată prin monumentele ridicate în oraș și cărțile de istorie, în care sunt prezentați ca niște oameni curajoși care și-au iubit foarte mult patria și au luptat pentru ea. ”Aceasta este Ucraina primitivă” pentru evrei, singura lor consolare fiind că statele civilizate din Vest recunosc dimensiunea monstruoasă a acestor crime. 

Ciocnirile dintre cele două grupări continuă și în prezent, iar intoleranța reciprocă amenință să distrugă orașul. Evreii pretind că aduc bani comunității din Uman, în timp ce localnicii acuză autoritățile că sunt mituite de aceștia și favorizează un comerț care îi dezavantajează pe ucrainieni.

Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0751.166.516

Facebook event

 

Trailer:

Un eveniment organizat de: Astra Film și CNM Astra