Centrul Astra Film

                                                              

Astra Film Festival

Curs film literacy

Curs de educaţie prin film

Cursul de educaţie prin film organizat în cadrul Astra Film Junior 2016 deschide o serie de training-uri care îşi propun să familiarizeze cadrele didactice cu filmele documentare, subiectele acestora, modul de realizare şi de utilizare a filmelor în procesul educaţional. Cursul organizat în 2016 reprezintă un proiect-pilot, în cadrul căruia  Astra Film Junior a invitat un trainer internațional, cu experiență în utilizarea filmului documentar în școli și elaborarea și redactarea de materiale didactice bazate pe film documentar. Proiectul va continua cu invitarea altor traineri din țară și/ sau din străinătate, unul dintre obiective fiind, pe lângă familiarizarea cadrelor didactice din Sibiu cu acest domeniu, formarea de for-matori pentru educația prin film documentar.

Acest program de educaţie prin film are ca obiectiv punerea la dispoziția învățătorilor/profesorilor a instrumentelor necesare conceperii unor activități de educație prin film pentru clasele lor: vizionarea unui film narativ sub forma proiecţiei de cinema (experienţa vizionării filmului în comunitate este amplificată prin împărtăşirea trăirilor şi a reacţiilor spontane cu ceilalţi din public), activități post - vizionare de tipul lecţie de cinema şi alte activităţi educaţionale, toate reprezentând o experienţă alternativă de învăţare, care a devenit foarte populară în rândul elevilor.

Cursul de educație prin film pentru învățători este proiectat pe format intensiv. Timp de două zile, un trainer internaţional cu experienţă în domeniul proiectelor de film literacy pentru elevi, iniţiază participanţii în principiile de bază ale creării unui conţinut educativ bazat pe film documentar, cu scopul de a deschide orizontul elevilor către înţelegerea limbaju-lui cinematografic. Cursul este structurat pe module: modulul teoretic și modulul practic.

La finalul cursului, participanții dobândesc capacitatea de a organiza și susţine în clasă lecții de educaţie non-formală prin film şi capătă noțiuni privind modul de realizare şi decodificare a filmului, acestea reprezentând o cale excelentă de dezvoltare a experienţei într-un domeniu de actualitate. Cursul pune accent pe comunicarea şi exprimarea viziunii proprii, a feedback-ului, pe munca în echipă şi pe dezvoltarea abilităţilor creative.

La trainingul din acest an, cei 20 de participanți, învățători la școli din Sibiu, au făcut primii paşi în înțelegerea șidecodificarea limbajului cinematografic, și-au clarificat criteriile pe baza cărora se diferențiază filmele documen-tare de cele de ficțiune și au primit noțiuni despre metode de evaluare a conținutului și personajelor dintr-unfilm. Pe durata cursului, participanții au elaborat o serie de exerciţii şi activităţi dedicate claselor primare, care pot sta la baza unor materiale didactice post-vizionare pentru filmele din programul  Astra Film Junior 2016.

*

La fel ca alte instrumente educaţionale, filmele pot fi utilizate în nenumărate moduri şi în multe scopuri în sala de clasă, dacă învățătorii au entuziasmul și creativitatea necesare. Există, în opinia mea, o tendință globală de scădere calitativă a procesului educațional. În continuare, acumularea pasivă de cunoștințe prin mecanismul predare - învățare - repro-ducerea lecției învățate este prezentă pe scară largă. Or, scopul principal al educatorilor este să ofere elevilor lor posibilitatea de dezvoltare la maximum a capacităţilor şi aptitudinilor lor creatoare.

Convingerea mea puternică este că, privind lucrurile din această perspectivă, filmul este de mare ajutor. Filmul informează, te determină să te pui în locul altor persoane, descrie oameni și situații mai bine decât orice text scris, poate arăta simultan imaginea de ansamblu și detaliile. Dacă știm cum să îl folosim la clasă, filmul ne oferă perspective, dă naştere la întrebări, discuţii, dezbateri, cultivă gândirea critică, poate iniţia o cercetare, poate declanșa schimbări sociale. Şi, nu în ultimul rând, acesta fiind principalul nostru obiectiv de training, vizionând filme cu conceptul de film literacy în minte, îmbunătăţim abilităţile elevilor de a observaşi de a „citi” corect filmele, imaginile în mişcare, de vreme ce generaţia lor este mai expusă ca oricând consumului de conţinut audiovizual.

Sasho N. Alushevski, Macedonia (psiholog, specializat în educație non-formală cu experiență de peste 10 ani în film literacy, autor și co-autor de manuale de educație vizuală și materiale didactice pentru educație școlară prin film)

---

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunităţii.